Showing posts with label ravase. Show all posts
Showing posts with label ravase. Show all posts
 Pana acum am mai incercat cedrul, fie el sub 
forma de placi sau hartie dar numai cu peste, in special somon.  Pentru reteta de Somon afumat in hartie de cedru puteti vedea reteta detaliata aici.  De data aceasta am cumparat din nou hartie de cedru si am decis sa incerc si altceva in afara de somon asa ca am impachetat si apoi grilat cateva frigarui de pui. Au rezultat niste ravase surpriza delicioase.

INGREDIENTE:
 - 2 bucati piept de pui
- 1 zuchini
- 16 rosii cherry
- cateva ciuperci sau ceapa(optional)
-  8 felii bacon
- 1 pachet (8 hartii de cedru)


PENTRU MARINAT:
- 2-3 linguri ulei de masline
- zeama de la o lamaie
- 2 linguri sos de soia
- 1 lingurita oregano uscat

Intr-un vas se pune putina apa rece si se lasa hartiile in apa la inmuiat impreuna cu sforile de prins (vin impreuna cu hartiile in pachet). Puneti ceva greu deasupra ca sa nu pluteasca cedrul la suprafata si lasati-le asa pana cand pregatiti frigaruile. Puteti de asemenea sa puneti in apa si lemnele pentru frigarui ca sa nu se arda prea usor si prea repede. 
 

 Intre timp se pregateste sosul pentru marinata din ulei de masline, zeama de la o lamaie, sos de soia, piper daca vreti si oregano uscat iar dupa ce se spala pieptul de pui, se taie bucati mai mici ca pentru frigarui si se pun la marinat in sos si apoi la frigider circa 30 minute.


 Se pregatesc frigaruile alternand bucatile de pui cu rosiile si dovlecelul (am incercat sa pun si cateva ciuperci dar fara prea mult succes) dupa care eu am rulat fiecare frigaruie in bacon si apoi le-am impachetat in hartia de cedru.
 

 
Am legat fiecare ravas cu sfoara uda si le-am pus pe gratarul incins. Am verificat si am rasucit ravasele pe toate partile pana cand s-a patruns bine puiul. Le-am servit cu salata de varza alba si cartofi la cuptor.
Pofta buna!  



Monday, March 12, 2012 | 9 comments | Labels: , , , , ,

linkwithin

Related Posts with Thumbnails