Funnel cake este un desert foarte popular aici in America mai ales cand este vorba de carnavaluri, targuri, activitati sportive sau parcuri de distractii. Este imposibil sa mergi la una din activitatile enumerate si sa nu simti in nari mirosul dulce imbietor al acestor gogosi siralate.


Exista diferite variatiuni ale acestui desert popular care difera de la regiune la regiune sau de la tara la tara insa in principiu ideea de baza ramane aceeasi, un aluat prajit care se serveste cald simplu cu zahar pudra, sau cu gem, scortisoara, fructe, frisca sau ciocolata calda. Din cate ma citit varianta Austriaca se numeste Strauben, in Slovenia Flancati, in Spania Churro, in Finlanda Tippaleipä, in India Jalebi si asa mai departe. Numele englez Funnel Cake provine de la modul de pregatire a acestor gogosi prin turnarea aluatului printr-o palnie intr-un mod circular in uleiul incis. Este o bomba calorica, ca orice alta gogoasa de altfel, interzisa bolnavilor de inima insa irezistibila in anumite ocazii, mai ales cele de care am pomenit la inceput.


INGREDIENTE:
-o cana si un sfert de faina
- 1 cana lapte rece
- 1 ou
- 2 linguri zahar
- 1 lingurita esenta de vanilie
- 1 praf de sare
- 1 lingurita praf de copt
- ulei pentru prajit
- zahar pudra, frisca, fructe sau ce doriti pentru servit
CUM SE FACE:
Se amesteca laptele cu oul intr-un castron si se aduga esenta de vanilie. Intr-un alt castron se pune faina, praful de copt, sarea si zaharul. Se toarna amestecul de faina peste cel lichid usor, in plaoie si se amesteca cu grija fara sa se faca cocoloase. Consistenta este identica cu cea de la clatite.
Intre timp se pune uleiul la incins intr-o tigaie mai adanca si cand este suficient de fierbinte (puteti presara putina faina ca sa vedeti daca este incins bine) cu ajutorul unei palnii se toarna compozitia intr-un mod circular si dantelat, fara sa se suprapuna complet straturile altfel riscati sa prajiti o gogoasa imensa.
Se rumenesc pe ambele parti si apoi se scot la scurs pe un servet de hartie absorbant.
Se pudreaza imediat cu zahar si se serveste dupa cum am spus simpla sau cu ce topping va place si aveti la indemana. Din cantitatile enumerate va vor iesi circa 4-5 gogosi, functie de marimea tigaii (si gaura palniei :)
Este un desert rapid care le va place cu siguranta copiilor.
Va doresc pofta buna!







Friday, April 19, 2013 | 6 comments | Labels: , ,
 

Eu de cand am descoperit salata asta de la niste prieteni foarte dragi mie, a devenit salata mea preferata.
O fac cel putin o data pe saptamana si o servim fie ca dip cu tortilla chips fie pur si simplu ca orice salata alturi de felul preferat.

 INGREDIENTE:
- 2 avocado
- 2-3 castraveti proaspeti de gradina curatati de coaja
- o mana rosii din acelea mici, cherry
- 2 ardei dulci sau chili pepper pentru varianta iute
- 2 fire ceapa verde
-un praf de sare

 

Deși este adevărat că avocado este un aliment foarte bogat in grasimi (aproximativ 85% din totalul caloriilor provin din grăsimi), grăsimea conținută în avocado are in primul rand beneficii anti-inflamatorii (artrita) iar mai mult de jumătate din totalul de grăsimi în avocado este furnizată în formă de acid oleic care ajută digestia prin creșterea absorbției de substante nutritive solubile in grasimi cum ar fi carotenoideceea ce duce la reducerea riscului de boli de inima.Ca și alte alimente vegetale bogate in grasimi (de exemplu, nuci și semințe de in), avocado poate oferi beneficii unice, tocmai din cauza compoziției sale grăsime neobișnuită. Asa ca nu va lasati pacaliti.

 
CUM SE FACE:
Prepararea salatei e ca se poate de simpla. Se toaca toate maruntel se amesteca fara a se zdrobi avocado se sareaza si se serveste imediat.
Daca vreti sa o pastrati putin fie stoarceti putina zeama de lamaie deasupra ca sa nu se inegreasca avocado, fie o puneti frumos intr-un castron de sticla pe care apoi il acoperiti cu o folie de plastic apasand-o peste salata si pe peretii vasului astfel incat sa nu intre aer inauntru.
Este foarte sanatoasa si delicioasa.
 
     

Thursday, April 4, 2013 | 5 comments | Labels: , , , , ,
  
De curand am mancat la restaurant o supa crema de cartofi care mi-a placut foarte mult asa ca am decis sa fac o reconsituire. Supa este delicioasa si satioasa asa ca v-o recomand cu placere. Se serveste calda cu bacon si branza rasa.


INGREDIENTE:

- 3-4 cartofi de marime medie
- 4-5 felii de sunculita (bacon)
- 1 cana lapte
- 1 lingura smantana
- 2 linguri unt
- 1 lingura faina
- 1-2 fire ceapa verde
- branza cedar rasa sau blue cheese
- sare, piper, condimente dupa plac

CUM SE FACE:

Se spala cartofii, se sterg cu un prosop de hartie, se inteapa cu o furculita si se pun la cuptor la 400C circa o ora sau pana cand sunt bine copti si usor moi. Daca nu aveti suficient timp sa-i coaceti ii puteti pune 5-6 minute la microunda sau puteti chiar sa-i fiebeti in coaja in apa.

 
Intre timp se prajeste baconul si dupa ce se raceste se taie marunt si se pune deoparte. Se pastreaza uleiul ramas de la prajit pentru mai tarziu. Se scot cartofii, se lasa la racit si apoi se curata de coaja si se taie cubulete.

In uleiul ramas de la bacon se mai adauga 2 linguri de unt si cand incepe sa se topeasca se presara o lingura de faina care se stinge apoi cu o cana si jumatate de lapte si se condimenteaza dupa plac. Se amesteca la foc mic circa 3 minute dupa care se adauga jumatate din cantitatea de cartofi si se mai lasa sa fiarba putin. Se opreste focul si semixeaza supa ca sa iasa o crema. In final se adauaga restul de cartofi taiati cubulete si o lingura de smantana si se incorporeaza in supa crema fara ai sfarama complet.

 
Se serveste calda cu branza rasa deasupra, cedar sau blue cheese, bacon si ceapa verde taiata marunt.
Va doresc pofta buna!
 
Monday, April 1, 2013 | 5 comments | Labels: , ,
  Intrucat la noi a venit primavara, e soare si frumos am decis ca e timpul sa punem gratarul din nou in functiune.
Si cum de multa vreme aveam in cap sa incerc niste fructe grilate pe placa de lemn ieri cand am vazut piersicile astea frumoase la magazin
imediat m-am si hotarat sa incerc reteta asta.
 
  Protagonistele au fost aceste 3 piersici si o para, insa sunt convinsa ca orice alt fruct ar iesi la fel de gustos si aromat.
Ba chiar recunosc sincer ca para mi-a placut chiar mai mult fiind mai zemoasa si capatand o aroma aparte.
 Am folosit niste placi de dimensiuni mici, din stejar de data aceasta, pe care le-am lasat sa stea in apa la inmuiat circa jumatate de ora,
timp in care am pregatit super rapid o crema din 3 linguri de branza Philadelphia, o lingura sau doua de miere si nuca pisata.

 
 

 Am pus gratarul la incins si am taiat fructele in doua si scobit mijlocul cu o lingura.
Am pus fructele cu scobitura in jos pe placile umezite si le-am lasat cam 5 minute la foc mediu, dupa care am intors fructele si le-am umplut crema de branza.
Le-am mai lasa cateva minute cu gratarul acoperit pana cand s-au inmuiat si a inceput sa miroasa frumos.
 


  Le-am servit calde presarate cu scortisoara si miez de nuca. Mmmmmmm, ce miros si ce aroma.....
Este un desert usor si delicios.




Sunday, March 10, 2013 | 5 comments | Labels: , , ,


Astazi va propun un aperitiv sau un mic dejun simplu dar delicios si bineinteles sa nu uitam, foarte sanatos. Prepararea nu necesita nici prea mult timp, nici foarte multa indemanare sau mari cunostinte culinare asa ca voi trece direct la subiect. Pentru aceste aperitiv avem nevoie de urmatoarele

INGREDIENTE:
- 2 avocado 
- 115 gr. somon afumat
- 2 oua
- 1 rosie
- 2-3 fire ceapa verde
- sare, piper
- 1 lingura ulei de masline

Se taie avocado in jumatate, se scoate samburele si fara sa se curete de coaja se scobeste putin miez pe care il vom pasta ca sa umplem la loc fructul de avocado. Se prejesc ouale si apoi intr-un castron se amesteca impreuna cu miezul de avocado, ceapa verde tocata si rosia tocata si ea marunt. Se condimenteaza si se adauga o lingura ulei de masline. Se umple fiecare jumatate de avocado cu amestecul obtinut si se serveste imediat, cu o furculita/ lingurita direct din coaja.
Va doresc pofta buna!









Wednesday, November 21, 2012 | 3 comments |

linkwithin

Related Posts with Thumbnails